AUTORIZATIE DE PUNERE PE PIATA NR. 12646/2019/01
Anexa 1 NR. 12647/2019/01
Prospect
Prospect: Informatii pentru utilizator
Meloxicam Vim Spectrum 7,5 mg comprimate Meloxicam Vim Spectrum 15 mg comprimate
Meloxicam
Cititi cu atentie si in intregime acest prospect inainte de a incepe sa utilizati acest medicament deoarece contine informatii importante pentru dumneavoastra.
- Pastrati acest prospect. S-ar putea sa fie necesar sa-l recititi.
- Daca aveti orice intrebari suplimentare, adresati-va medicului dumneavoastra sau farmacistului.
- Acest medicament a fost prescris numai pentru dumneavoastra. Nu trebuie sa-l dati altor persoane. Le poate face rau, chiar daca au aceleasi semne de boala ca dumneavoastra.
- Daca manifestati orice reactii adverse, adresati-va medicului dumneavoastra sau farmacistului.
- Acestea includ orice posibile reactii adverse nementionate in acest prospect. Vezi pct. 4.
Ce gasiti in acest prospect:
- Ce este Meloxicam Vim Spectrum si pentru ce se utilizeaza
- Ce trebuie sa stiti inainte sa utilizati Meloxicam Vim Spectrum
- Cum sa utilizati Meloxicam Vim Spectrum
- Reactii adverse posibile
- Cum se pastreaza Meloxicam Vim Spectrum
- Continutul ambalajului si alte informatii
1. Ce este Meloxicam Vim Spectrum si pentru ce se utilizeaza
Meloxicam Vim Spectrum contine ca substanta activa meloxicam. Meloxicam apartine grupului de medicamente denumite antiinflamatoare nesteroidiene (AINS), care sunt utilizate pentru reducerea inflamatiei si durerii de la nivelul articulatiilor si muschilor.
Meloxicam Vim Spectrum este utilizat la adulti si adolescenti cu varsta peste 16 ani in:
- tratamentul simptomatic de scurta durata al durerii din bolile artrozice (artroze, boala articulara degenerativa)
- tratamentul simptomatic de lunga durata in poliartrita reumatoida
- tratamentul simptomatic de lunga durata in spondilita anchilozanta.
2. Ce trebuie sa stiti inainte sa utilizati Meloxicam Vim Spectrum
Nu utilizati Meloxicam Vim Spectrum in urmatoarele situatii:
- daca sunteti alergic la meloxicam sau la oricare dintre celelalte componente ale acestui medicament (enumerate la pct. 6)
- daca sunteti in ultimele trei luni de sarcina
- daca sunteti copil sau adolescent si aveti varsta sub 16 ani
- daca sunteti alergic la acid acetilsalicilic sau la alte medicamente antiinflamatoare nesteriodiene (AINS)
- daca dupa utilizarea acidului acetilsalicilic sau a altor medicamente antiinflamatoare nesteriodiene ati avut vreunul dintre urmatoarele semne:
- respiratie suieratoare, apasare in piept, senzatie de lipsa de aer (astm bronsic);
- obstructie la nivelul nasului, din cauza inflamatiei mucoasei nazale (polipi nazali);
- eruptii trecatoare pe piele sau urticarie;
- umflare brusca la nivelul pielii sau mucoaselor, cum este umflarea din jurul ochilor, fetei, buzelor, gurii si gatului, care poate determina dificultati la respiratie (angioedem);
- daca dupa un tratament anterior cu AINS sau daca ati avut recent:
- sangerari la nivelul stomacului sau intestinului
- perforatii la nivelul stomacului sau intestinului.
- ulcer sau sangerari la nivelul stomacului sau intestinului;
- daca aveti sau ati avut recent ulcer gastro-duodenal sau sangerari la nivelul stomacului sau intestinului (ulceratie sau sangerare aparuta de cel putin doua ori);
- daca aveti insuficienta hepatica grava;
- daca aveti insuficienta renala grava netratata prin dializa;
- daca ati avut sangerari recente la nivelul creierului (sangerari cerebrovasculare);
- daca aveti orice alt tip de tulburari hemoragice;
- daca aveti insuficienta cardiaca grava;
- daca aveti intoleranta la unele categorii de glucide, deoarece acest medicament contine lactoza (vezi si ?Meloxicam Vim Spectrum contine lactoza?).
Va rugam sa discutati cu medicul dumneavoastra daca nu sunteti sigur ca vreo dintre aceste situatii este valabila in cazul dumneavoastra.
Atentionari si precautii
Atentionari
Medicamentele precum Meloxicam Vim Spectrum se pot asocia cu un risc usor crescut de aparitie a infarctului miocardic sau accidentului vascular cerebral. Riscurile de orice tip sunt mai probabile la doze mari si in cazul tratamentului de lunga durata. Nu depasiti doza si durata recomandate pentru tratament. Nu luati Meloxicam Vim Spectrum mai mult timp decat va este recomandat (vezi pct. 3 ?Cum sa luati Meloxicam Vim Spectrum?).
Daca aveti probleme cardiace, accident vascular cerebral in antecedente sau considerati ca ati putea fi in situatie de risc din cauza acestor afectiuni, trebuie sa discutati despre tratament cu medicul dumneavoastra sau cu farmacistul. De exemplu, puteti prezenta risc crescut:
- daca aveti tensiunea arteriala mare (hipertensiune arteriala)
- daca aveti valori crescute ale zaharului in sange (diabet zaharat)
- daca aveti valori crescute ale colesterolului in sange (hipercolesterolemie)
- daca sunteti fumator
Intrerupeti tratamentul cu Meloxicam Vim Spectrum imediat ce observati sangerari (care determina scaune de culoare neagra) sau ulceratii la nivel digestiv (care determina dureri abdominale).
La administrarea de Meloxicam Vim Spectrum au fost raportate eruptii pe piele care pot pune viata in pericol (sindrom Stevens-Johnson, necroliza epidermica toxica), initial sub forma aparitiei de pete sub forma de tinta rosii sau a aparitiei pe trunchi de pete circulare, cu vezicule centrale. Aparitia de ulcere/ulceratii la nivelul gurii, gatului, nasului, regiunii genitale sau de conjunctivite (ochi rosii si umflati) sunt semne suplimentare pentru includere in categoria acestor reactii adverse care pot pune viata in pericol. Aceste eruptii cutanate care pot pune viata in pericol sunt adesea insotite de simptome asemanatoare gripei. Eruptia poate progresa pana la aparitia de basici pe zone intinse sau descuamarea pielii. Cel mai mare risc de aparitie a reactiilor cutanate grave este in primele saptamani de tratament. Daca ati dezvoltat sindrom Stevens-Johnson sau necroliza epidermica toxica la utilizarea de Meloxicam Vim Spectrum, nu mai trebuie reluat tratamentul cu Meloxicam Vim Spectrum in niciun moment/caz. Daca va apare o eruptie pe piele sau astfel de simptome, intrerupeti administrarea Meloxicam Vim Spectrum, cereti urgent sfatul unui medic si spuneti ca luati acest medicament.
Meloxicam Vim Spectrum nu este indicat daca aveti nevoie de un tratament imediat pentru o durere acuta.
Meloxicam Vim Spectrum poate masca simptomele unei infectii (de exemplu febra). Daca aveti impresia ca ati putea avea o infectie, trebuie sa va adresati medicului dumneavoastra.
Precautii pentru utilizare
Deoarece este posibil sa fie necesara modificarea tratamentului, este important sa cereti sfatul medicului dumneavoastra inainte de a lua Meloxicam Vim Spectrum:
- daca ati avut vreo inflamatie a faringelui (faringita), a stomacului (gastrita) sau vreo alta afectiune a tractului digestiv in antecedente, de exemplu, boala Crohn sau colita ulcerativa
- daca aveti tensiune arteriala mare (hipertensiune arteriala)
- daca aveti varsta peste 65 de ani
- daca aveti boli de inima, ficat sau rinichi
- daca aveti valori crescute de zahar in sange (diabet zaharat)
- daca aveti volumul redus de sange (hipovolemie), situatie care poate sa apara daca aveti o pierdere importanta de sange, o arsura, o operatie chirurgicala sau consumati putine lichide
- daca aveti valori crescute ale potasiului in sange, diagnosticate anterior de catre medicul dumneavoastra
Medicul dumneavoastra trebuie sa va monitorizeze pe durata tratamentului.
Meloxicam Vim Spectrum impreuna cu alte medicamente
Deoarece Meloxicam Vim Spectrum poate influenta sau poate fi influentat de utilizarea altor medicamente, va rugam sa spuneti medicului dumneavoastra sau farmacistului daca luati, ati luat recent sau s-ar putea sa luati orice alte medicamente. In special, trebuie sa-l informati pe medicul dumneavoastra sau pe farmacist daca ati utilizat sau utilizati vreunul dintre urmatoarele medicamente:
- alte antiinflamatoare nesteroidiene (AINS)
- medicamente care previn formarea cheagurilor de sange (anticoagulante)
- medicamente care dizolva cheagurile de sange (trombolitice)
- medicamente care trateaza afectiunile inimii si ale rinichilor
- corticosteroizi (care trateaza, de exemplu, o inflamatie sau reactiile alergice)
- ciclosporina - medicament utilizat dupa transplantul de organ sau pentru afectiuni grave ale pielii, poliartrita reumatoida sau sindrom nefrotic
- oricare dintre medicamentele diuretice (utilizate pentru eliminarea apei din organism). Este posibil ca medicul dumneavoastra sa va efectueze teste pentru urmarirea functiei rinichiului in cazul in care utilizati diuretice.
- medicamente utilizate pentru tratamentul hipertensiunii arteriale (cum sunt beta-blocantele)
- litiu - medicament utilizat pentru tratamentul tulburarilor de dispozitie
- inhibitori selectivi ai recaptarii serotoninei (ISRS) - medicamente utilizate pentru tratamentul depresiei
- metotrexat - medicament utilizat pentru tratamentul cancerului sau afectiunilor severe ale pielii necontrolate terapeutic si acutizarilor poliartritei reumatoide
- colestiramina - medicament utilizat pentru scaderea valorilor colesterolului din sange
- daca sunteti o femeie care utilizeaza un dispozitiv anticonceptional intrauterin (DIU), cunoscut in general ca sterilet.
Va rugam sa va adresati medicului dumneavoastra sau farmacistului daca aveti nelamuriri legate de utilizarea medicamentelor.
Sarcina, alaptarea si fertilitatea
Daca sunteti gravida sau alaptati, credeti ca ati putea fi gravida sau intentionati sa ramaneti gravida, adresati-va medicului sau farmacistului pentru recomandari inainte de a lua acest medicament. Daca intentionati sa ramaneti gravida, Meloxicam Vim Spectrum poate impiedica aceasta. Trebuie sa spuneti medicului dumneavoastra daca intentionati sa ramaneti gravida sau aveti probleme in a ramane gravida.
Sarcina
Daca ramaneti gravida in timp ce urmati un tratament cu Meloxicam Vim Spectrum, trebuie sa va informati medicul. In timpul primelor 6 luni de sarcina, medicul dumneavoastra va poate prescrie anume acest medicament, daca este necesar. In timpul ultimelor trei luni de sarcina, nu utilizati acest medicament, deoarece Meloxicam Vim Spectrum poate afecta grav copilul dumneavoastra, in special prin efecte la nivel cardiopulmonar si renal, chiar dupa o singura doza.
Alaptarea
Acest medicament nu este recomandat mamelor care alapteaza.
Conducerea vehiculelor si folosirea utilajelor
In timpul tratamentului cu acest medicament pot sa apara tulburari de vedere, inclusiv vedere incetosata, ameteli, somnolenta, vertij sau alte tulburari la nivelul sistemului nervos central. Daca apar astfel de manifestari nu conduceti vehicule si nu folositi utilaje.
Meloxicam Vim Spectrum contine lactoza (zahar din lapte). Daca medicul dumneavoastra v-a avertizat ca aveti intoleranta la unele categorii de glucide, va rugam sa-l intrebati inainte de a lua acest medicament.
3. Cum sa utilizati Meloxicam Vim Spectrum
Utilizati intotdeauna acest medicament exact asa cum v-a spus medicul dumneavoastra. Discutati cu medicul dumneavoastra sau cu farmacistul daca nu sunteti sigur.
Doza recomandata este:
- Acutizari ale bolii artrozice: 7,5 mg pe zi o data pe zi. Doza poate fi crescuta la 15 mg o data pe zi.
- Poliartrita reumatoida: 15 mg pe zi o data pe zi. Doza poate fi scazuta la 7,5 mg pe zi.
- Spondilita anchilozanta: 15 mg pe zi o data pe zi. Doza poate fi scazuta la 7,5 mg pe zi.
Comprimatele trebuie inghitite cu apa sau alt lichid, impreuna cu alimente. Comprimatele Meloxicam Vim Spectrum 15 mg pot fi divizate in doze egale. Nu trebuie sa depasiti doza zilnica maxima recomandata de 15 mg.
Daca vreuna dintre situatiile mentionate la capitolul ?Atentionari si precautii? este valabila in cazul dumneavoastra, medicul dumneavoastra va va reduce doza la 7,5 mg (un comprimat Meloxicam Vim Spectrum 7,5 mg sau o jumatate de comprimat Meloxicam Vim Spectrum 15 mg) o data pe zi.
Meloxicam Vim Spectrum nu trebuie administrat la copii si adolescenti cu varsta sub 16 ani.
Daca aveti impresia ca efectul Meloxicam Vim Spectrum este prea puternic sau prea slab sau daca dupa cateva zile nu simtiti nici o ameliorare a starii dumneavoastra, informati-l pe medicul dumneavoastra sau pe farmacist.
Daca utilizati mai mult Meloxicam Vim Spectrum decat trebuie
Daca ati luat prea multe comprimate sau banuiti un supradozaj, adresati-va medicului dumneavoastra sau farmacistului sau mergeti imediat la cel mai apropiat spital. Simptomele dupa supradozajul acut cu antiinflamatoare nesteroidiene sunt in general limitate la:
- lipsa de energie (letargie)
- somnolenta
- greata (senzatie de rau) si varsaturi
- durere in zona stomacului (durere epigastrica)
Puteti avea sangerari la nivelul stomacului sau intestinelor (hemoragie gastro-intestinala). In general, aceste simptome se amelioreaza daca intrerupeti utilizarea Meloxicam Vim Spectrum.
Supradozajul grav poate determina reactii adverse grave (vezi pct. 4):
- crestere a tensiunii arteriale (hipertensiune arteriala)
- insuficienta renala acuta
- insuficienta hepatica
- reducere/aplatizare a amplitudinii respiratiei sau oprire a respiratiei (deprimare respiratorie)
- pierdere a constientei (coma)
- crize convulsive (convulsii)
- colaps al circulatiei sangelui (colaps cardiovascular)
- oprire a inimii (stop cardiac)
- reactii alergice de tip imediat (de hipersensibilitate), incluzand:
- lesin
- scurtare a respiratiei
- reactii pe piele.
Daca uitati sa utilizati Meloxicam Vim Spectrum
Nu luati o doza dubla pentru a compensa doza uitata. Luati doza urmatoare ca de obicei.
Daca aveti orice intrebari suplimentare cu privire la acest medicament, adresati-va medicului dumneavoastra sau farmacistului.
4. Reactii adverse posibile
Ca toate medicamentele, acest medicament poate provoca reactii adverse, cu toate ca nu apar la toate persoanele.
Nu mai luati Meloxicam Vim Spectrum si adresati-va unui medic sau mergeti la cel mai apropiat spital, daca observati: Orice reactie alergica (hipersensibilitate), care poate apare sub forma de:
- reactii pe piele, cum ar fi mancarime, vezicule sau descuamare a pielii, care pot fi reactii care pot pune viata in pericol (sindrom Steven-Johnson, necroliza epidermica toxica), leziuni ale tesuturilor moi (leziuni ale mucoaselor) sau eritem polimorf (vezi punctul 2). Eritemul polimorf este o reactie alergica grava a pielii care se manifesta prin aparitia de pete rosii sau purpurii sau zone acoperite cu vezicule. Poate afecta si gura, ochii sau alte suprafete ale corpului.
- umflare la nivelul pielii sau mucoaselor, cum ar fi tumefactii la nivelul ochilor, fetei sau buzelor, gurii sau gatului, care pot sa determine dificultati la respiratie, umflare la nivelul articulatiilor sau picioarelor (edem la nivelul extremitatilor)
- scurtare a amplitudinii respiratiei sau crize de astm bronsic
- inflamare a ficatului (hepatita). Aceasta poate produce simptome cum ar fi:
- ingalbenire a pielii sau a albului ochilor (icter)
- durere la nivelul abdomenului
- pierdere a poftei de mancare
- Orice reactie adversa la nivelul tubului digestiv, in special:
- sangerare (care produce scaune de culoare neagra)
- ulceratie la nivelul tubului digestiv (care produce durere abdominala)
Sangerarile la nivelul tractului digestiv (hemoragie gastro-intestinala), formarea de ulcere sau formarea unui orificiu in peretele tubului digestiv (perforatie) pot fi uneori grave si pot avea potential letal, in special la varstnici. Daca anterior ati avut orice simptom la nivelul tractului digestiv, din cauza utilizarii de AINS pe termen lung, solicitati imediat un consult medical, in special daca sunteti varstnic. Medicul dumneavoastra va poate monitoriza pe parcursul tratamentului.
Daca aveti tulburari de vedere nu conduceti vehicule si nu folositi utilaje.
Reactii adverse generale la medicamentele antiinflamatoare (AINS)
Utilizarea unor medicamente anti-inflamatoare (AINS) poate fi asociata cu o mica crestere a riscului de obturare a arterelor (evenimente arteriale trombotice), de exemplu infarct miocardic sau accident vascular cerebral, in mod special la doze mari si dupa o perioada lunga de tratament. Asociat tratamentului cu AINS, s-au raportat retentie de lichide (edeme), crestere a tensiunii arteriale (hipertensiune arteriala) si insuficienta cardiaca.
Cel mai frecvent observate reactii adverse afecteaza tubul digestiv (manifestari gastro-intestinale):
- ulcere ale stomacului si partii superioare a intestinului subtire (ulcer peptic/gastroduodenal)
- un orificiu in peretele intestinului (perforatie) sau sangerari digestive (uneori letale, in special la varstnici).
Dupa administrare de AINS, au fost raportate urmatoarele reactii adverse:
- greata (senzatie de rau) si varsaturi
- scaune moi (diaree)
- flatulenta
- constipatie
- indigestie (dispepsie)
- durere abdominala
- scaune de culoarea pacurii, din cauza unei sangerari a tubului digestiv (melena)
- varsaturi cu sange (hematemeza)
- inflamatie, cu producere de ulceratii in gura (stomatite ulcerative)
- inrautatatire a inflamatiei tubului digestiv (exacerbare a colitei sau a bolii Crohn)
Mai putin frecvent, au fost observate inflamatii ale stomacului (gastrita).
Reactii adverse la meloxicam ? substanta activa din Meloxicam Vim Spectrum
Foarte frecvente: pot afecta mai mult de 1 din 10 persoane
- reactii adverse gastro-intestinale, de exemplu indigestie (dispepsie), greata (senzatie de rau) si varsaturi, durere abdominala, constipatie, flatulenta, scaune moi si dese (diaree)
Frecvente: pot afecta pana la 1 din 10 persoane
Mai putin frecvente: pot afecta pana la 1 din 100 persoane
- ameteli
- senzatie de ametela sau de invartire (vertij)
- somnolenta
- anemie (scadere a concentratiei pigmentului celulelor rosii - hemoglobina)
- crestere a tensiunii arteriale (hipertensiune arteriala)
- imbujorare (inrosire temporara a fetei si a gatului)
- retentie de sodiu si de apa
- crestere a concentratiilor de potasiu (hiperkaliemie). Aceasta poate duce la simptome cum ar fi: modificari ale ritmului batailor inimii (aritmie), palpitatii (cand simtiti bataile inimii mai puternic decat de obicei), slabiciune musculara
- eructatii
- inflamare a stomacului (gastrita)
- sangerare la nivelul tubului digestiv
- inflamatie la nivelul gurii (stomatita)
- reactii alergice imediate (de hipersensibilitate)
- mancarime (prurit)
- eruptie pe piele
- umflare din cauza retentiei de apa/lichide (edem), inclusiv umflare la nivelul articulatiilor/picioarelor (edeme la nivelul extremitatilor)
- umflare brusca a pielii sau mucoaselor, cum ar fi umflare la nivelul ochilor, fetei, buzelor, gurii sau pieptului, care pot sa determine dificultati la respiratie (angioedem)
- tulburari trecatoare ale testelor functiei hepatice (de exemplu cresterea valorilor enzimelor ficatului - transaminaze sau o crestere a valorilor pigmentului biliar bilirubina). Medicul dumneavoastra poate determina aceste modificari cu ajutorul unor teste de sange.
- modificari ale testelor de laborator care investigheaza functia rinichilor (de exemplu cresterea valorilor creatininei sau ale ureei)
Rare: pot afecta pana la 1 din 1000 persoane
- modificari de dispozitie
- cosmaruri
- valori anormale ale testelor de sange
- valori anormale ale diferitelor componente din sange
- scaderea numarului celulelor albe din sange (leucocitopenie)
- scaderea numarului plachetelor sanguine (trombocitopenie)
Aceste reactii adverse pot duce la o crestere a riscului de aparitie a infectiilor si a unor simptome, cum ar fi vanatai sau sangerarea nasului
- sunete in urechi (tinitus)
- simtiti bataile inimii mai puternic decat de obicei (palpitatii)
- ulcere ale stomacului sau ale partilor superioare ale intestinului subtire (ulcere peptice/gastroduodenale)
- inflamatii ale esofagului (esofagita)
- crize de astm bronsic (la persoane care sunt alergice la acid acetilsalicilic sau alte AINS)
- eruptie severa cu vezicule sau descuamare a pielii (sindrom Steven-Johnson sau necroliza epidermica toxica)
- urticarie
- tulburari de vedere, inclusiv:
- vedere incetosata
- conjunctivita (inflamatie a globilor oculari sau a pleoapelor)
- inflamare a intestinului gros (colita)
Foarte rare: pot afecta pana la 1 din 10000 persoane
- piele acoperita cu vezicule (reactii buloase) si eritem polimorf. Eritemul polimorf este o reactie alergica grava, care produce pete, umflaturi rosii sau purpurii sau zone acoperite cu vezicule. Poate afecta, de asemenea, gura, ochii sau alte parti moi ale corpului.
- inflamare a ficatului (hepatita). Aceasta poate produce simptome cum ar fi:
- ingalbenire a pielii sau a albului ochilor (icter)
- durere la nivelul abdomenului
- pierdere a poftei de mancare
- insuficienta acuta a rinichilor (insuficienta renala), in special la pacientii cu factori de risc, cum ar fi boli de inima, diabet sau boli ale rinichiului
- un orificiu in peretele intestinelor (perforatie)
Cu frecventa necunoscuta: frecventa nu poate estimata din datele disponibile
- confuzie
- dezorientare
- scurtare a amplitudinii respiratiei si reactii pe piele (reactii anafilactice/reactii anafilactoide), eruptii pe piele produse de expunerea la lumina solara (reactii de fotosensibilitate)
- insuficienta inimii (insuficienta cardiaca) a fost raportata in asociere cu tratamentul cu AINS
- pierderea completa a unor tipuri de celule albe din sange (agranulocitoza), in special la pacienti care iau Meloxicam Vim Spectrum impreuna cu alte medicamente care au potential inhibitor, deprimant sau distractiv asupra maduvei osoase (medicamente mielotoxice). Acestea pot produce:
- febra subita
- durere in gat
- infectii
Reactii adverse produse de medicamente antiinflamatoare ne-steroidiene (AINS), dar care inca nu au fost raportate dupa administrarea de Meloxicam Vim Spectrum
Modificari ale structurii rinichiului, care produc insuficienta acuta a rinichiului:
- foarte rare cazuri de inflamatie a rinichiului (nefrita interstitiala)
- moartea unor celule din structura rinichiului (necroza tubulara sau papilara acuta)
- proteine in urina (sindrom nefrotic cu proteinurie).
Raportarea reactiilor adverse
Daca manifestati orice reactii adverse, adresati-va medicului dumneavoastra sau farmacistului. Acestea includ orice reactii adverse nementionate in acest prospect. De asemenea, puteti raporta reactiile adverse direct la Agentia Nationala a Medicamentului si a Dispozitivelor Medicale din Romania Str. Aviator Sanatescu nr. 48, sector 1 Bucuresti 011478 - RO Tel: + 4 0757 117 259 Fax: +4 0213 163 497 e-mail: [email protected]. Raportand reactiile adverse, puteti contribui la furnizarea de informatii suplimentare privind siguranta acestui medicament.
5. Cum se pastreaza Meloxicam Vim Spectrum
Nu lasati acest medicament la vederea si indemana copiilor. Nu utilizati acest medicament dupa data de expirare inscrisa pe ambalaj, cutie sau blister, dupa EXP. Data de expirare se refera la ultima zi a lunii respective. A se pastra sub 25?C, in ambalajul original.
Medicamentele nu trebuie aruncate pe calea apei sau a reziduurilor menajere. Intrebati farmacistul cum sa eliminati medicamentele care nu va mai sunt necesare. Aceste masuri vor ajuta la protejarea mediului.
6. Continutul ambalajului si alte informatii
Ce contine Meloxicam Vim Spectrum 7,5 mg :
Substanta activa este meloxicam. Fiecare comprimat contine meloxicam 7,5 mg. Celelalte componente sunt: lactoza monohidrat, celuloza microcristalina, amidonglicolat de sodiu tip A, stearat de magneziu, dioxid de siliciu coloidal anhidru.
Ce contine Meloxicam Vim Spectrum 15 mg :
Substanta activa este meloxicam. Fiecare comprimat contine meloxicam 15 mg. Celelalte componente sunt: lactoza monohidrat, celuloza microcristalina, amidonglicolat de sodiu tip A, stearat de magneziu, dioxid de siliciu coloidal anhidru
Cum arata Meloxicam Vim Spectrum si continutul ambalajului
Meloxicam Vim Spectrum 7,5 mg
Comprimate de culoare galben deschis, rotunde, plate, prevazute cu o linie mediana pe una din fete si cu diametru de aproximativ 8 mm. Linia mediana are numai rolul de a usura ruperea comprimatului pentru a fi inghitit usor si nu de divizare in doze egale.
Meloxicam Vim Spectrum 15 mg
Comprimate de culoare galbuie, rotunde, plate, prevazute cu o linie mediana pe una din fete si cu diametru de aproximativ 8 mm. Comprimatul poate fi divizat in doze egale. Este disponibil in cutii cu 2 blistere de PVC /Al a cate 10 comprimate.
Detinatorul AUTORIZATIEi de punere pe PIATA si fabricantul
VIM SPECTRUM S.R.L 547367 Corunca nr. 409., judetul Mures, Romania
Acest prospect a fost revizuit in noiembrie 2019.