•  

Tusea diagnostic si tratament

Tusea diagnostic si tratament

Introducere

Tusea reprezinta un act reflex, o modalitate de eliminare a corpilor straini ori a mucusului de la nivelul plamanilor / cailor aeriene superioare sau o reactie  a organismului la iritarea cailor respiratorii.

Tusea poate fi de mai multe tipuri, fiind usor caracterizata, datorita formelor de manifestare, momentului de aparitie sau a factorilor declansatori. De asemenea, durata este si ea un indicator foarte important, indicand o tuse acuta, cronica sau persistenta. 

 

Cauze si tipuri de tuse

Cauzele tusei pot fi pulmonare sau extrapulmonare. Poate ca cel mai important element care transeaza diagnosticul consta in productivitatea versus nonproductivitatea tusei.

• Tusea productiva genereaza sputa sau mucus, drenat la nivelul gatului, nasului, al sinusurilor sau de la plamani. Cauza cea mai frecventa este reprezentata de infectii, cel mai adesea virale - adica binecunoscutele „raceli”, sau de infectii care pot indica pneumonie, bronsita, sinuzita sau tuberculoza. O alta cauza poate fi bronhopneumopatia cronica obstructiva agravata sau suprainfectata. Boala de reflux gastroesofagian este de asemenea o alta cauza, precipitata cel mai adesea de ingestia de alimente;

• Tusea nonproductiva sau „seaca”, aceasta poate fi declansata ca urmare a expunerii la un agent iritant (praf, tutun, noxe din mediu etc.). Si in acest caz, exista mai multe situatii cand intalnim acest tip de tuse. O „raceala” comuna poate fi o cauza clara, insa cel mai adesea la finalul acesteia, in faza postreactionala.

O alta cauza este bronhospasmul, aparut in special noaptea, ca urmare a spasmului de la nivel bronsic cauzat de iritanti. Stranuturile insotite de tuse seaca pot fi un indice clar al alergiilor, cel mai frecvent al rinitelor alergice. De asemenea, pacientii care urmeaza un tratament antihipertensiv cu anumiti inhibitori pot dezvolta tuse seaca, ca o reactie adversa a acestor medicamente. Alte cauze de tuse nonproductiva pot fi reprezentate de astm sau de blocarea cailor aeriene respiratorii prin intermediul unor corpi straini. In cazul astmului, exista si alte simptome concludente, precum „suieratul” astmatic. 

top

Tratament

Abordarea terapeutica consta in primul rand in tratamentul cauzei care a declansat tusea. Expectorantele au de obicei un beneficiu mai mic, fiind indicata incurajarea reflexului de tuse la persoanele cu tuse productiva, in vederea eliminarii secretiilor. Poate cel mai eficient remediu expectorant este reprezentat de hidratare, minimum doi litri de apa pe zi. In cazul unei banale raceli, este recomandat ca pacientul sa consume alimente benefice, care ajuta la vindecarea mai rapida a bolii: hreanul, ridichea neagra, usturoiul, mierea sau ceapa, alimente cu proprietati antitusive, calmante si imunostimulatoare, dar si antibiotice naturale. De asemenea, siropurile continand uleiuri esentiale (cum ar fi cel de eucalipt), patlagina sau grindelia si-au demonstrat eficienta in tratamentul tusei.

Tratamentul corect este unul individualizat, de la caz la caz:
- la un pacient cu tuse seaca, aflat sub tratament antihipertensiv cu anumiti inhibitori ce favorizeaza aparitia tusei, este nevoie de inlocuirea acestor medicamente cu blocanti ai receptorilor de angiotensina, eliminand astfel tusea neplacuta;
- la un pacient alergic, sunt necesare indepartarea alergenului si tratarea alergiei;
- la un pacient cu reflux gastroesofagian, se va urmari inhibarea secretiei gastrice. 

 
top

Greseli frecvente

Cea mai frecventa greseala se intalneste in cazul hipertensivilor, mai ales varstnicii, care pot trata tusea ca pe un simptom de boala, ea fiind in realitate o consecinta a medicatiei specifice. De asemenea, o alta greseala des intalnita este neprezentarea pacientului la medic, in cazul unei tuse tratate ca simptom de raceala, dar care nu cedeaza dupa trei - cinci zile de tratament. In acest caz este nevoie de diagnosticul sigur al medicului.

Tusea nu este o boala, ci reprezinta un simplu simptom care trebuie evaluat in context clinic, mai exact in raport cu conditiile asociate ale pacientului. Tratamentul corect se adreseaza cauzei care a declansat acest reflex, tusea fiind doar un element de diagnostic ajutator al bolii de baza.


Dr. Naniu Sevastita
Medic primar medicina de familie
C.M.I. „Dr. Naniu”
Str. Dna Chiajna, nr. 24, sector 3, Bucuresti
 
top

Postat in :

Afectiuni respiratorii

Data:

19-03-2013

Ce parere au cititorii

Nici un comentariu

Adauga un comentariu

Media - Spoturi TV
Help Net Info
  • Gaseste o farmacie Help Net
  • Cauta termen medical
  • Cauta prospect medicament
  • Farmacii cu punct de Prim Ajutor
Calculator sarcina

Introduceti in spatiile alaturate data de inceput a ultimei menstruatii si durata medie a ciclului menstrual.

Durata ciclului menstrual

Calculeaza