TB-MDR: prevenire si tratament

TB-MDR: PREVENIRE SI TRATAMENT

In prezent, 50% dintre bolnavii cu tuberculoza sunt diagnosticati tardiv, iar 10% dintre acestia sunt afectati cu forme grave ale tuberculozei. Simptomele tuberculozei TB-MDR sunt aceleasi ca si la TB obisnuita: tuse, dureri de piept, oboseala, transpiratii, temperatura ridicata (febra) si altele.

  • Medicina

Bolnavii de tuberculoza simpla si familiile acestora trebuie sa inteleaga foarte bine ca respectarea tratamentului din toate punctele de vedere - perioada de timp, ritm de administrare, numar de medicamente prescrise - este singura cale spre vindecarea definitiva. In caz contrar, creste riscul aparitiei tuberculozei rezistenta la tratament (TB-MDR). Pentru aceasta forma de tuberculoza tratamentul dureaza mai mult, aproximativ 2 ani, iar sansele de vindecare, respectiv de supravietuire, sunt de cel mult 50%.

Tratament

Particularitatile tratamentului TB-MDR

Diagnosticul si tratamentul in cazul TB-MDR sunt mai complicate si mult mai costisitoare. Tratamentul este de lunga durata si complicat, deoarece de multe ori s-a intamplat ca medicamentele sa nu aduca rezultatele dorite - aceasta forma de tuberculoza se vindeca mai greu sau deloc.

Medicamentele folosite pentru tratamentul tuberculozei in general, si cele folosite pentru tratamentul TB-MDR in special, pot sa duca la aparitia unor efecte nedorite.

TB-MRD este tratat cu ajutorul altor medicamente, decat cele folosite in mod obisnuit pentru tuberculoza, numite medicamente de rezerva. Perioada de tratament este de 24 de luni sau mai mult, iar administrarea acestuia se face strict sub controlul medical de specialitate.

In cazul pacientilor alcoolici sau care au probleme cu drogurile se recomanda evaluarea medicala detaliata a bolnavului inainte de administrarea tratamentului deoarece pot aparea efecte adverse grave si sunt predispusi riscului de a intrerupe medicatia.

Tratarea cu succes a TB-MDR este mult mai eficienta daca bolnavii incep tratamentul imediat dupa stabilirea diagnosticului. In conditiile in care medicamentele sunt administrate la timp, corect si pe toata perioada tratamentului, sansele de vindecare sunt mari. Daca pacientul a intrerupt tratamentul o data, probabilitatea ca il va mai intrerupe este mare iar sansele de vindecare scad.

Chiar daca bolnavii au incheiat tratamentul si sunt considerati vindecati, trebuie sa se prezinte la control medical o data sau de doua ori pe an. Acest lucru este important mai ales in primii doi ani dupa vindecarea definitiva.

Etapele tratamentului TB-MDR

Tratamentul TB-MDR se administreaza in doua etape.

• Prima etapa presupune aplicarea unui tratament intensiv (4-6 luni sau mai mult) si se administreaza zilnic 5-6 feluri de medicamente cu diferite actiuni asupra bacteriilor de tuberculoza. In perioada aceasta sunt distruse de obicei bacteriile de tuberculoza aflate in afara celulei. Drept urmare analiza sputei devine negativa, se imbunatateste starea generala a bolnavului, radiografia arata diminuarea inflamatiei, iar bolnavul nu mai constituie un pericol pentru cei din jur.

• A doua etapa a tratamentului este etapa ambulatorie, prin care trebuie administrate 3-4 feluri de medicamente timp de 18 luni.

In timpul tratamentului TB-MDR simptomele bolii dispar, iar bolnavii se simt mai bine; insa acesta nu trebuie sa intrerupa tratamentul, deoarece bacteriile de tuberculoza ramase in celule se pot reactiva. Numai dupa parcurgrerea intregului ciclu de tratament sunt distrusi si toti bacilii din celule si pacientul este declarat sanatos. Aceasta se confirma prin analiza sputei.

De ce administrarea tratamentului se face numai sub supraveghere medicala?

Statisticile arata ca 98% dintre bolnavii de tuberculoza, care urmeaza tratamentul sub supraveghere medicala stricta, se vindeca. Unii bolnavi au tendinta sa intrerupa tratamentul imediat ce starea de sanatate se imbunatateste aparent. Exista falsa impresie ca s-au si vindecat, insa acest lucru nu este deloc adevarat. Bolnavii care fac acest lucru nu stiu ce risca, nu cunosc consecintele intreruperii tratamentului si astfel nu fac decat sa isi complice situatia: este primul pas catre tuberculoza cronica mai greu de vindecat. In cazul intreruperii administrarii tratamentului, bacteriile de tuberculoza devin mai rezistente la medicamente!

Tratamentul incorect al TB-MDR duce la dezvoltarea unei forme de tuberculoza incurabila! Un tratament incorect al tuberculozei simple si al TB-MDR face ca o boala vindecabila sa devina incurabila.

Fiecare bolnav de tuberculoza, rudele lui, personalul medical, trebuie sa retina ca este foarte important sa nu se permita raspandirea TB-MDR. Pentru aceasta toti bolnavii trebuie tratati sub supravegherea medicilor, respectand toate etapele tratamentului.

Prevenire

Cel mai important lucru in lupta cu TB-MDR este prevenirea si anularea cauzelor care duc la aparitia tuberculozei. Ce trebuie sa facem pentru aceasta?

1. La fiecare tratament prescris in cazul tuberculozei simple, bolnavii trebuie sa isi ia toate medicamentele prescrise (4-5 tipuri), sub supravegherea medicului, pe perioada intregului tratament (6-8 luni).

2. In cazul intreruperii tratamentului este necesar sa se reia tratamentul cat mai repede si sub supraveghere - directa sau observare medicala - DOT.

3. In cazul in care apar efecte secundare la medicamente administrate, este necesar ca bolnavul sa se adreseze medicului. Acesta va efectua o corectie a tratamentului evitand intreruperea acestuia. 

4. Este necesar ca bolnavii de tuberculoza, in faza in care sunt contagiosi, sa fie izolati. De asemenea, se recomanda si izolarea bolnavilor de tuberculoza simpla de cei cu TB-MDR. 

Prevenirea reactiilor adverse la tratamentul medicamentos

In timpul tratamentului, 50-60% dintre pacienti pot manifesta reactii adverse toxice si alergice - lipsa poftei de mancare, dureri de stomac, dureri articulare, scaderea sau pierderea auzului, tulburari de vedere, afectarea memoriei, tulburari psihice si altele. Daca medicul este instiintat la timp despre aparitia acestor reactii, acesta va corecta tratamentul fara intreruperea lui, astfel incat sa anuleze efecte negative. 

Trebuie mentionat faptul ca tratamentul de baza nu trebuie intrerupt. Este regula numarul unu in tratarea cu succes a tuberculozei. Intreruperile repetate ale tratamentului, pe motivul ca pacientul nu tolereaza anumite medicamente, pot duce la dezvoltarea unor tipuri de tuberculoza grave si incurabile. 

Stilul de viata al bolnavului de TB-MDR in timpul tratamentului

In timpul tratamentului TB-MDR, bolnavul trebuie sa se hraneasca de 4-5 ori pe zi si sa consume multe calorii, proteine si vitamine. Consumul de lactate, fructe, legume, sucuri naturale, favorizeaza imbunatatirea functiei stomacului si a intestinelor si combat efectele negative ale medicamentelor. De asemenea, este recomandata odihna prelungita (8-10 ore pe zi) si plimbarile in aer liber. Unii pacienti in primele saptamani de tratament nu au voie sa depuna nici un fel de efort fizic.


Pareri

Pareri

Fii primul care posteaza un review pentru acest articol.

Adauga o parere

Co si o tomto článku myslíte vy?

1-5

1 2 3 4 5




Ne rezervam dreptul de a sterge comentariile nepotrivite!