•  

Accidentul vascular cerebral: cauze, simptome, preventie si tratare

Accidentul vascular cerebral: cauze, simptome, preventie si tratare

Este una din cele mai raspandite cauze de mortalitate in lume, iar numele sau – AVC – ascunde probleme serioase ce ţin de viaţa noastră. Este, de asemenea, principala cauza de invaliditate, aprox. un sfert dintre accidentele vasculare cerebrale manifestandu-se la pacientii cu varsta sub 65 de ani.

 

Accidentul vascular cerebral reprezinta prima cauza de mortalitate in Romania si a treia in lume.

 

Sursa imagine: vk.com

 

 

Accidentul vascular cerebral (AVC) are loc atunci cand fluxul sanguin este brusc intrerupt catre o parte a creierului. Din cauza lipsei de sânge, oxigenul si glucoza nu mai pot ajunge la creier, ceea ce duce la moartea celulelor cerebrale.

 

Exista doua tipuri de accident vascular cerebral: hemoragia cerebrala si ischemia cerebrala (infarctul cerebral). Cele ischemice sunt mai frecvent intalnire, reprezentand peste 80% din numarul de accidente vasculare. 

 

Infarctul cerebral se produce prin obstructia vaselor cerebrale prin doua mecanisme: formarea unor cheaguri locale sau migrarea unor materiale si microcheaguri de la nivelul inimii bolnave. Astfel fluxul de sange si oxigen este oprit intr-o parte a creierului, functiile din zona respectiva sunt pierdute si are loc accidentul vascular cerebral ischemic.

 

Cauze

 

Exista mai multe mecanisme prin care fluxul sanguin poate fi dereglat, conducand la aparitia atacului vascular cerebral:

 

  • Blocarea unei artere – Ingustarea unor artere mici din creier poate provoca un AVC lacunar (aparitia unui gol care se cicatrizeaza in timp). Blocarea unui singure artere afecteaza o zona mica a creierului si duce la moartea tesutului de acolo. Cea mai frecventa cauza a AVC-ului este tromboza (blocarea unei artere a creierului de un cheag de sange). Printre factorii care duc la blocarea unei artere se afla hipertensiunea arteriala, colesterolul crescut, diabetul si fumatul.
  • Intarirea arterelor care duc la creier (ateroscleroza) – Exista patru artere de sange care duc la creier, cele carotide care controleaza activitatea motorie, simturile, gandirea si emotiile, si cele vertebrale care controleaza functiile automate ale creierului si coordonarea. Ingustarea acestora ca rezultat al aterosclerozei duce la formarea trombilor sanguini din care se pot desprinde resturi ce vor inainte odata cu fluxul sanguin, blocand irigarea sanguina a unei parti a creierului. Spre deosebire de AVC-ul lacunar, ateroscleroza poate duce la lipsa de sange in parti mai mare ale creierului, producand simptome mai grave.
  • Ruptura unei artere (hemoragia) – Hemoragia cerebrala este cauzata de presiunea sanguina mare necontrolata. Aceasta apare cand un vas de sange din creier se rupe si sangereaza in tesutul cerebral inconjurator. Sangele scurs poate duce la inflamarea tesutului cerebral (edemul cerebral). Edemul si acumularea de sange cresc presiunea in masa cerebrala si duc la deteriorari succesive prin presarea creierului de cutia craniana. Hemorogia cerebrala poate fi produsa si de anevrisme (balonari anormale formate pe peretele unui vas de sange) care se rup sau malformatii artero-venoase.
  • Vasculita – este o cauza rar intalnita si reprezinta o afectiune in care vasele de sange fragile se inflameaza si se rup.
  • Durerile de cap asociate cu migrenele – Pot fi predispuse la AVC persoanele care sufera de migrene deoarece mecanismul acestora include ingustarea vaselor de sange din creier. Unele migrene pot mima un AVC, manifestandu-se pierderea functiilor motorii sau senzitive pe o parte a corpului, ori aparand probleme de vorbire si de vedere. Aceste simptome inceteaza odata ce durerea de cap a trecut.
  • Atacul ischemic tranzitoriu (AIT) – este un episod scurt ce dureaza mai putin de 24 de ore care afecteaza creierul si duce la pierderea functiilor senzitive sau motorii care sunt controlate de zona de creier afectata. Diminuarea fluxului sanguin la creier este provocata cel mai des de formarea spontana a unui cheag intr-un vas de sange care alimenteaza creierul. Poate rezulta si dintr-un cheag format oriunde in organism, dar care se rupe si migreaza intr-o artera cerebrala, poate aparea in urma unui spasm, si, mai rar, in urma unei sangerari la nivelul creierului. Dintre factorii de risc care duc la apariţia AIT mentionam presiunea sanguina ridicata, colesterolul crescut, fumatul, diabetul, varsta inaintata.

 

Factori care duc la aparitia AVC si prevenirea sa

 

Factorii de risc ce duc la producerea unui accident vascular cerebral pot fi controlati, dar sunt si acei care nu pot fi modificati.

 

In categora factorilor ce pot fi controlati intra:

 

  • Tensiunea arteriala crescuta, al doilea factor de risc ca importanta dupa varsta pacientului;
  • Diabetul zaharat – aprox. 25% din persoanele cu diabet ingregistreaza decese prin atac vascular cerebral;
  • Colesterolul crescut din sange, care duce la afectiuni ale arterelor coronare, dar si la infarctul miocardic, care creste riscul producerii de AVC;
  • Afectiuni ale arterelor coronare si alte afectiuni cardiace precum fibrilatia atriala, endocardita, afectiuni ale valvelor cardiace sau cardiomiopatie;
  • Fumatul, inclusiv cel pasiv;
  • Lipsa activitatii fizice si obezitatea;
  • Folosirea de medicamente precum anticonceptionale orale la femeile care fumeaza sau care au avut tulburari de coagulare si anticoagulare;
  • Consumul ridicat de alcool – consumul excesiv de alcool creste foarte mult riscul de AVC. Betia alcoolica este definita prin consumul a peste cinci pahare de alcool intr-o perioada foarte scurta de timp.
  • Folosirea cocainei sau a altor droguri ilegale.

 

Printre factorii de risc ce nu pot fi modificati, amintim:

 

  • Varsta – riscul de AVC creste odata cu varsta, acesta dublandu-se la fiecare decada dupa varsta de 55 de ani;
  • Rasa – persoanele de origine africano-americana si hispanica au riscul mai mare de a face un atac vascular cerebral fata de persoanele de rasa alba.
  • Sexul – accidentul vascular cerebal este mai frecvent la barbati decat la femei pana la varsta de 75 de ani. Dupa aceasta varsta, femeile sunt mai afectate. Insa indiferent de varsta, procentul femeilor care decedeaza in urma unui AVC este mai mare decat cel al barbatilor.
  • Ereditate – riscul de AVC este mai mare daca in familie unul din parinti, frati sau surori a avut un accident vascular cerebral sau un accident ischemic tranzitor.
  • Existenta anterioara a unui AVC sau a unui accident ischemic tranzitor.

 

Pentru a nu intampina un atac vascular cerebral, cele mai bune metode de prevenire sunt:

 

Consultatia si determinarea colesterolului - trebuie ca alimentatia pe care o consumam sa aiba un continut scazut de grasimi, sa renuntam total la fumat, sa consumam alcool doar ocazional si in cantitati mici, si sa facem miscare cel putin 30 de minute in fiecare zi. Consultul profilactic trebuie facut o data pe an. Este indicata determinare anuala a colesterolului indiferent de varsta din motive ereditare.

 

Tratarea corecta si eficienta a hipertensiunii arteriale si a colesterolului - hipertensiunea arteriala este un alt factor de risc pentru AVC, si este tratata doar in 40% din cazurile din Romania. Medicatia pe care o luam trebuie sa fie eficienta si corect prescrisa pentru a mentine atat tensiunea arteriala, cat si colesterolul in limitele admise.

 

Semne ale accidentului vascular

 

  • Iti slabeste forta intr-unul dintre membre.
  • Poti avea furnicaturi sau amorteli in membrul in care ai pierdut din forta.
  • Poti prezenta tulburari de vorbire, mai ales la articularea cuvintelor.
  • Poate fi observata de cei din jur o asimetrie a fetei, foarte evidenta, care apare brusc, si nu poate fi confundata cu asimetria usoara caracteristica fiecarei persoane din nastere. Cel mai frecvent semn este caderea coltului gurii, in majoritatea cazurilor fiind afectata partea inferioara a fetei.
  • Ai o durere de cap care apare in cazul accidentului vascular hemoragic, cel ischemic fiind lipsit de durere. Aceasta durere resimtita poate avea intensitati variabile, putand sa ajunga la durere atroce.

 

Accidentul vascular cerebral reprezinta o urgenta medicala majora si trebuie sa ajungeti la medic sau la spital in cel mai scurt timp posibil de la producerea acestuira. Sunt anumite forme in care timpul optim de interventie este de 3 ore de la debutul sau. Majoritatea pacientilor asteapta sa le treaca de la sine si din acest motiv pot ramane cu invaliditati majore. Informeaza-te, mergi in mod regulat la control la doctor si ai grija de tine!

Postat in :

Afectiuni cardiovasculare

Data:

05-06-2015

Ce parere au cititorii

Nici un comentariu

Adauga un comentariu

Intreaba farmacistul

Vrei sa stii mai multe detalii despre un anumit produs? Ai o problema medicala sau cosmetica la care nu ai gasit inca rezolvare?

Scrie-ne intrebarea ta completand formularul
Completeaza formularul

Suna-ne la TelVerde 0800 833 003
(disponibil si din retelele de telefonie mobila)

0800 833 003
Media - Spoturi TV
Help Net Info
  • Gaseste o farmacie Help Net
  • Cauta termen medical
  • Cauta prospect medicament
  • Farmacii cu punct de Prim Ajutor
Calculator sarcina

Introduceti in spatiile alaturate data de inceput a ultimei menstruatii si durata medie a ciclului menstrual.

Durata ciclului menstrual

Calculeaza