Metode contraceptive

METODE CONTRACEPTIVE

Contraceptia reprezinta orice tehnica sau metoda care impiedica aparitia sau dezvoltarea unei sarcini. Planificarea familiala inseamna sa alegi momentul potrivit pentru a avea copii precum si numarul lor. Folosirea unei metode contraceptive va da aceasta libertate. Asigurandu-va ca folositi o metoda contraceptiva convenabila si eficienta, veti fi mai fericiti si relaxati in relatiile sexuale.

  • Dragoste si cuplu

Mijloacele contraceptive urmaresc sa impiedice intalnirea dintre spermatozoid si ovul sau sa determine modificari ale invelisului uterului pentru a nu fixa sarcina. Indiferent de metoda contraceptiva aleasa, aceasta trebuie folosita corect si cu regularitate. Sarcina apare daca in urma unui contact sexual, un spermatozoid fecundeaza un ovul.

Retineti ca o sarcina poate sa apara chiar daca:
• contactul sexual are loc in timpul menstruatiei;
• alegeti o anumita pozitie in timpul actului sexual;
• este primul contact sexual;
• este un contact sexual unic;
• ejacularea nu s-a produs in interiorul vaginului, ci in zonele organelor genitale externe;
• femeia nu are orgasm.

Sfaturi referitoare la metodele contraceptive:
• nu alegeti singure, sau la sfatul colegei, felul contraceptivului;
• nu incepeti tratamentul fara a fi sigure ca nu sunteti insarcinata;
• pilula contraceptiva produce, temporar, o crestere a retentiei de apa respectiv o crestere in greutate;
• nu intrerupeti brusc tratamentul hormonal. Se poate ca acest fapt sa determine un dezechilibru endocrin;
• contraceptivele orale nu va protejeaza de bolile venerice;
• consultati medicul cand apar probleme;
• faceti anual pauze de cel putin doua luni;
• nu consumati cantitati mari de alcool, pentru ca acesta poate anula efectul contraceptivelor;
• nu luati pilula la ore diferite;
• antibioticele si produsele pe baza de sunatoare scad efectul contraceptivelor orale.

Cei mai importanti factori in alegerea celei mai bune metode contraceptive sunt:
• varsta;
• profilul tau de activitate sexuala;
• istoricul tau medical;
• relatia ta actuala.

Contraceptivul ideal ar trebui sa fie ieftin, 100% de incredere, confortabil si usor de folosit. Din pacate, nu s-a descoperit inca o asemenea metoda! Asa ca hai sa analizam metodele contraceptive existente.

Metode de bariera

1. Prezervativul (masculin, feminin) reprezinta o metoda de protectie impotriva bolilor cu transmitere sexuala si nu pentru a fi folosit ca metoda contraceptiva regulata.

2. Diafragma blocheaza intrarea spermatozoizilor in cavitatea uterina. Nu protejeaza impotriva bolilor cu transmitere sexuala. Acopera colul uterin si blocheaza trecerea spermatozoizilor catre uter si trompele uterine si serveste ca suport pentru substantele spermicide.

Metode chimice

Spermicidele (geluri, foite) sunt substante chimice ce inactiveaza si distrug spermatozoizii. Dintr-un anumit punct de vedere ele actioneaza ca o bariera care acopera colul uterin. Suportul spermicidelor poate fi reprezentat de creme, geluri, ovule, tablete sau ovule efervescente si spume.

Spermicidele au o eficienta contraceptiva mica si se utilizeaza impreuna cu o alta metoda de bariera precum diafragma etc.. Pot fi eficiente pentru cuplurile care au decis folosirea unei metode de bariera, cand fertilitatea naturala a femeii este scazuta din cauza varstei sau lactatiei.

Metode hormonale

1. Pilula monohormonala
Contine un singur hormon derivat de progestagen, in cantitati mici; se prezinta sub forma de folii cu 28 de pilule. Este recomandata pe timpul alaptarii.

2. Pilula combinata
• Din punct de vedere al dozajului estrogenului exista anticonceptionale microdozate si ultramicrodozate, cele normodozate nu se mai fabrica.
• Din punct de vedere al concentratiei din pastile exista anticonceptionale monofazice, la care toate pastilele din folie au aceeasi doza de hormoni (deci nu reprezinta o problema daca le incurci), si multifazice (pastilele contin doze diferite de hormoni, prin urmare este obligatorie administrarea exacta contraceptivelor in zilele indicate).

Exista blistere cu 21 si cu 28 de pastile. In realitate, substanta activa este continuta numai 21 pilule din ambele tipuri, in cazul celor sapte ramase fiind vorba numai de “placebo”. In ultimele sapte zile in care nu sunt luati hormoni, apare sangerarea menstruala.

Anticonceptionalele impiedica aparitia unei sarcini nedorite prin mai multe mecanisme: impiedica ovulatia, adica eliminarea ovulului de catre ovar, determina ingrosarea mucusului cervical, care formeaza in acest fel o bariera impotriva trecerii spermatozoizilor, scad motilitatea trompelor uterine care prin contractia lor ajuta in mod normal spermatozoizii sa ajunga din uter in treimea medie a trompelor uterine unde se intalnesc cu ovulul si il fecundeaza. Aceste mecanisme cumulate asigura o protectie impotriva unei sarcini nedorite de 99,9%. Nu trebuie insa uitat ca anticonceptionalele nu protejeaza impotriva bolilor cu transmitere sexuala.

Avantajele administrarii anticonceptionalelor:
• previn sarcina cu o eficacitate crescuta;
• scad cantitatea de lichid menstrual eliminata lunar;
• scad incidenta si intensitatea durerilor menstruale;
• eficiente in tratamentul chisturilor ovariene benigne;
• utilizate corespunzator previn anumite conditii medicale precum anemia, cancerul ovarian sau cancerul uterin.

3. Inelul vaginal
Inhiba ovulatia, ca si pilula, este flexibil, transparent si contine doi hormoni: estrogen (etinilestradiol) si progestogen (etonogestrel). Hormonii sunt absorbiti prin peretele vaginal direct in circulatia sanguina. Inelul este pastrat in vagin timp de trei saptamani, fiind indepartat in cea de-a patra saptamana, perioada in care femeia va avea sangerare vaginala lunara. Modul local de administrare este benefic, deoarece evita primul pasaj hepatic, iar eficienta contraceptiva nu este afectata de tulburarile gastro-intestinale (varsaturi sau diaree, ce pot modifica pana la suspendare efectul contraceptivelor orale prin suprimarea absorbtiei acestora).

4. Implantul contraceptiv
Subdermic, contine progesteron si se aplica subdermic, imediat deasupra cotului in partea interioara a bratului. Se foloseste un anestezic si un ac, dar procedura trebuie efectuata de un medic, pentru a preveni complicatiile (hemoragie, lezare nervoasa, aplicare necorespunzatoare cu scaderea eficientei etc. ). Protectia contraceptiva este asigurata la 24 de ore de la implantare. Contraceptia se bazeaza pe impiedicarea ovulatiei, subtierea endometrului care impiedica implantarea, ingrosarea mucusului cervical pentru prevenirea patrunderii spermatozoizilor.

5. Plasturele contraceptiv
Are 4 cm/4 cm si se ataseaza ca un plasture obisnuit pe pielea uscata, curata si fara pilozitati. Locul aplicarii poate fi schimbat de la o saptamana la alta, insa nu trebuie folosita crema sau lotiune de corp in locul si zona din jurul plasturelui. Poate fi pus pe brat, pe coapsa, pe spate, dar trebuie sa se evite zonele cu piele iritata sau foarte sensibila, cum ar fi zona bustului. Se schimba la o saptamana, trei saptamani la rand, iar in cea de-a patra, se face pauza. Femeile care folosesc aceasta metoda pot merge la inot, adezivul folosit pentru lipirea plasturelui fiind rezistent la apa.

Plasturele elibereaza doi hormoni, estrogen si progesteron, hormoni ce pot fi gasiti si in pilulele contraceptive si care intra in sange prin piele. Actioneaza pe acelasi principiu ca si pilulele, adica impiedica ovarul sa elibereze ovulul care ar putea fi fecundat. De asemenea, ingroasa mucusul prezent la nivelul cervixului, impiedicand astfel accesul spermatozoizilor in uter.

6. Contraceptive injectabile
Se realizeaza cu un singur hormon similar hormonului natural progesteron din corpul femeii si cu doi hormoni similari hormonilor naturali estrogen si progesteron din corpul femeii. Sunt denumite si contraceptive injectabile combinate CIC. Ambele tipuri actioneaza prin prevenirea eliberarii ovulelor din ovare, impiedicand ovulatia.

Metode chirurgicale

1. Steriletul sau dispozitivul intrauterin (DIU)
Este un mic dispozitiv flexibil, care se introduce in cavitatea uterina, unde actioneaza ca si contraceptiv prin mai multe mecanisme, in functie de tipul de dispozitiv utilizat.

Exista trei tipuri:
• cu eliberare de cupru - care interfera capacitatea spermatozoizilor de a traversa cavitatea uterina si inhiba fertilizarea;
• cu eliberare de progestativ - care ingroasa mucusul cervical si modifica mucoasa endometriala;
• dispozitive inerte (nemedicamentoase).

Aceasta metoda contraceptiva este adecvata pentru femeile de orice varsta, indiferent daca au avut sau nu nasteri, care doresc o contraceptie eficienta pe termen lung (trei - cinci ani, unele tipuri chiar pana la zece ani), care nu necesita o actiune zilnica; sunt eficiente imediat, nu afecteaza actul sexual si in mod normal, fertilitatea revine imediat dupa extragere. Nu este recomandat: femeilor care au risc crescut de infectii ale tractului genital si alte boli cu transmitere sexuala si nici femeilor care au antecedente de boala inflamatorie pelvina recenta sau recurenta, femeilor cu cavitate uterina deformata (fibroame uterine mari, malformatii uterine de ex. uter dublu), cu tuberculoza genitala, cancer al tractului genital etc.

2. Legarea trompelor

3. Vasectomia

Metode naturale

1. Coitus interruptus

2. Metoda calendarului

3. Metoda simpto-termala
Aceste metode sunt cele mai riscante “metode”. Intr-un secol in care farmaciile ofera o gama extrem de variata de mijloace de contraceptie aceste metode ar trebui sa fie doar istorie. Nu vom descrie aici nici o astfel de “metoda” deoarece noi promovam evolutia, progresul, civilizatia, sanatatea si viata sexuala sanatoasa, activa si fericita.

Alte metode

1. Contraceptia de urgenta este un caz special, care se aplica atunci cand femeia a avut un contact sexual neprotejat, sau impotriva vointei ei, sau metoda de contraceptie a esuat etc.

2. Metoda mecanica: implantarea DIU cu eliberare de cupru, in primele cinci zile dupa contactul sexual neprotejat sau pana la maxim cinci zile dupa ovulatie.

3. Metode chimice:
• metoda Yuzpe: utilizeaza preparate combinate, estroprogestative administrate in doua prize la interval de 12 ore, tratamentul fiind initiat in primele 72 de ore de la contactul sexual neprotejat;
• preparate numai pe baza de progestative: cel mai utilizat fiind levonorgestrelul administrat in primele 48 de ore de la contactul sexual neprotejat, doza repetandu-se la 12 ore;
• antiprogestativele: mifepristona si epostane.

Metodele contraceptive, cu exceptia sterilizarii masculine si feminine nu produc o modificare ireversibila a fertilitatii. In general, fertilitatea revine imediat dupa incetarea contraceptiei, insa in cazul contraceptivelor injectabile poate sa se ajunga si la o perioada de 12 luni pana la revenirea menstruatiei normale si a fertilitatii, potrivit Organizatiei Mondiale a Sanatatii.

Mihaela Touati
Farmacist Dirigente Help Net 9

Produse recomandate

Produse recomandate

GERMANMED T32 STERILET COOPER

In Stoc

36,40 RON

DUREX PREZERVATIVE MUTUAL PLEASURE 10 BUCATI

In Stoc

48,10 RON

PHARMATEX 1.2% CREMA 72G

In Stoc

43,20 RON

PHARMATEX 18.9MG X 10 OVULE

In Stoc

43,20 RON


Pareri

Pareri

Fii primul care posteaza un review pentru acest articol.

Adauga o parere

Co si o tomto článku myslíte vy?

1-5

1 2 3 4 5




Ne rezervam dreptul de a sterge comentariile nepotrivite!