•  

Zima, destinatia pentru vacanta perfecta

Zima, destinatia pentru vacanta perfecta

O casa cu traditie de peste 30 de ani, un peisaj mirific unde timpul pare a trece mai incet, un colt de lume in mijlocul naturii si o minunata optiune pentru o vacanta de neuitat in familie.

Iti prezentam Zima, un centru de agrement si de echitatie, situat in satul Zirovnica, in partea nordica a Sloveniei, aproape de granita cu Austria si cu Italia, la numai 50 de km de capitala Ljubljana, mica Venetie din Balcani, un oras cultural ce gazduieste multe teatre, muzee si galerii, mandrindu-se totodata cu una dintre cele mai vechi filarmonice din lume.

Plimbari in natura, trasee de ciclism, trasee montane (centrul se afla chiar la poalele varfului Stol, cel mai inalt varf al lantului Karavanke, unul dintre cele mai lungi lanturi muntoase din Europa), observarea animalelor (in special a impunatorilor ursi bruni). Centrul ofera numeroase posibilitati de relaxare si de recreere in mijlocul naturii, potrivite pentru toate varstele si gusturile, fie ca doar iti doresti sa-ti reincarci bateriile sau, dimpotriva, te afli in cautarea aventurii si a unei portii de adrenalina.

Dar poate cea mai frumoasa amintire cu care poti pleca de la Zima este cea oferita de calarie, o experienta completa, ce aduce laolalta natura, miscarea si sanatatea.

Iti trebuie o tinuta sport, lejera (cu pantaloni din materiale nealunecoase si nu foarte stramti), concentrare (foarte importanta in mentinerea pozitiei corecte), prudenta (pentru a evita eventualele accidentari) si multa caldura si afectiune pentru "partenerul tau". Caii sunt animale nobile, inteligente, sensibile, cu personalitati puternice, empatici si foarte intuitivi - se spune ca pot simti starea celui care ii calareste, de aceea atitudinea ta conteaza foarte mult.

La trap sau la galop, calaria are numeroase beneficii. Iti ofera un antrenament intensiv si complex (doar 45 de minute ard 220 de calorii, solicitand aproape toti muschii si tendoanele din organism), corecteaza pozitia corpului, te relaxeaza si te ajuta sa depasesti mai usor anumite probleme emotionale (temeri, complexe, nesiguranta, stari depresive etc.). Calaria nu este doar un sport complet si nobil, ci si o excelenta terapie neconventionala in reabilitarea persoanelor cu dizabilitati fizice sau mentale, cu rezultate deosebite atat in tratamentul adultilor, cat mai ales in cazul copiilor, extrem de receptivi si de atasati de aceste minunate animale.

La Zima ai sansa sa calaresti cai de rase si de talii diferite (impunatorul lipitan sau dragalasul ponei islandez), in cadrul unor plimbari ce pot dura de la cateva ore pana la doua-trei zile, in grupuri restranse sau extinse. Daca ti-am starnit imaginatia si interesul, descopera mai multe detalii pe www.zima-sobe.si.

Postat in :

Relaxare si echilibru

Data:

20-03-2013

Ce parere au cititorii

Nici un comentariu

Adauga un comentariu

Media - Spoturi TV
Help Net Info
  • Gaseste o farmacie Help Net
  • Cauta termen medical
  • Cauta prospect medicament
  • Farmacii cu punct de Prim Ajutor
Calculator sarcina

Introduceti in spatiile alaturate data de inceput a ultimei menstruatii si durata medie a ciclului menstrual.

Durata ciclului menstrual

Calculeaza