•  

Stomatita de proteza

Stomatita de proteza

Stomatita de proteza este o afectiune des intalnita in special  la persoanele purtatoare de proteza , dar poate afecta, intr-un procent mai mic, si persoanele cu dinti normali.

 

Aceasta afectiune cauzeaza multiple neplaceri pacientilor precum roseata si inflamatii ale mucoasei bucale insotite sau nu de sangerari , mirosuri neplacute, etc.

 

Cauzele aparitiei stomatitei

 

Cauzele care determina aparitia acestei afectiuni sunt locale, dar si generale. Ea apare de obicei la purtatorii de proteze defectuoase, incorect adaptate in cavitatea bucala, largi sau prea inguste si care in mod frecvent irita gingia si mucoasa cavitatii bucale producand leziuni de decubit. Acesti purtatori de proteze prezinta in general o igiena deficitara care favorizeza acumularea de placa si a unor depozite bogate de fungi si de Candida albicans.

 

Deseori, la aparitia acestei forme de imbolnavire a mucoasei bucale se adauga si prezenta unui teren anemic, cauzat de deficiente imunitare, carente vitaminice, boli interne, etc. Din acest motiv, o intalnim mai frecvent la persoanele in varsta.Trebuie specificat de asemenea faptul ca, in cazul stomatitelor de proteze, acestea pot fi produse nu numai de iritatiile provocate de acestea ca urmare a constructiei lor incorecte si inadaptarii lor in cavitatea bucala, ele pot fi o cauza chimica sau alergica in cazul anumiror personae, produsa de materialul (monomerul acrilic) din care sunt realizate acestea.

 

Lipsa de vitamina A, precum si unele noxe nocive asa cum sunt radiatiile excessive si fumatul, pot fi factori favorizanti in aparitia si cronicizarea acestei boli. Stomatitele pot avea insa si cauze generale cum ar fi: boli sistemice precum diabetul, deficiente imunologice date de infectia cu HIV si altele.

 

Diagnosticul stomatitei

 

Primele semne ale stomatitei sunt reprezentate de roseata caracteristica  zonelor eritematoase, care pot fi observate pe mucoasa palatina, sau in alte zone de iritatie produse de proteze.Aceste zone pot fi inflamate, producand astfel multiple neplaceri bolnavului. De asemenea, pot fi observate pete si la nivelul intregii mucoase orale.

 

Stomatitele netratate pot imbraca uneori un aspect destul de dramatic, manifestandu-se prin hiperplazii ale mucoasei la nivelul zonelor de iritati induse de proteze.La nivelul intregii mucoase iritate intalnim frecvent depozite de Candida albicans, stomatitele cauzate de materialul acrilic al protezei, care sunt extrem de greu de tratat, manifetandu-se prin zone intinse eritematoase, care pot cuprinde intreaga bolta palatina si gingiile de la nivelul maxilarului superior sau inferior.

 

Afectiunea este insotita adesea de senzatii de arsuri la nivelul cavitatii bucale si de uscaciunea gurii cauzata de xerostomie (lipsa salivei), dar si de iritatiile chimice ale materialelor acrilice din structura protezei la cei alergici.

 

Tratamentul stomatitelor

 

Nu este unul dificil, dar trebuie instituit cat mai precoce pentru a evita cronicizarea bolii, cand aceste afectiuni se trateaza destul de greu necesitand o perioada lunga de timp. De aceea, inca de la primele semne pe care la constatam precum roseata a mucoaselor cavitatii bucale care apare in anumite zone iritative ale protezei , dar si in alte zona ale mucoasei orale, trebuie sa luam masurile necesare. Initial medicul stomatolog va recomanda clatiri orale cu bicarbonat de sodiu (o lingurita de bicarbonat dizolvata intr-un  pahar cu apa calduta) de 3-4 ori pe zi, care sunt foarte eficiente.

 

De asemenea, trebuie sa luam masuri mai severe aspra igienei orale, dar si a protezelor. Protezele vor fi curatate atent si eventual igienizate cu pastile Corega, dizolvate intr-un pahar cu apa. Daca se constata ca aceste iritatii sunt produse de proteze, trebuie sa ne prezentam de urgenta la medicul stomatolog pentru a le corecta. Daca leziunile sunt destul de alarmante, putem consulta un dermatolog pentru instituirea unui eventual tratament antihistaminic si antifungic de tipul Nistatin, Stamicin, Clotrimazol, Pimafucin, etc. Alimentatia bogata  in vitamine pe care ne-o ofera fructele si legumele si chiar surplusul de vitamine, pe care il putem utiliza in paralel cu acestea, sunt chiar foarte indicate  pe perioada intregii boli.

 

Articol realizat de catre Dna. Doctor Stomatolog Raluca Grigoriu

Postat in :

Stomatologie

Data:

31-08-2015

Ce parere au cititorii

Nici un comentariu

Adauga un comentariu

Media - Spoturi TV
Help Net Info
  • Gaseste o farmacie Help Net
  • Cauta termen medical
  • Cauta prospect medicament
  • Farmacii cu punct de Prim Ajutor
Calculator sarcina

Introduceti in spatiile alaturate data de inceput a ultimei menstruatii si durata medie a ciclului menstrual.

Durata ciclului menstrual

Calculeaza