•  

Cinci probleme in sarcina

Cinci probleme in sarcina

Sarcina este o perioada a transformarilor majore, multe dintre ele insa, deloc placute pentru viitoare mamica. Totul este insa mai usor atunci cand stii exact ce se intampla in corpul tau si care sunt cele mai rapide solutii.

1. Este normal sa am greturi sau pofte?

Modificarile comportamentului alimentar in sarcina, dorinta intensa de a manca un anume aliment - asa-numitele pofte - sunt in relatie cu modificarile hormonale pe care le sufera organismul in timpul sarcinii. Anumite pofte pot semnala o carenta - de exemplu, daca simti o pofta acuta de lapte este posibil sa ai o lipsa sau o nevoie mai mare de calciu, pofta de fructe semnaleaza nevoia de vitamine, pofta de carne rosie poate insemna o nevoie de proteine. Studiile arata ca greturile afecteaza 50% sau chiar mai multe dintre femeile gravide, in primul trimestru de sarcina. Sunt cauzate de nivelul crescut al hormonului HGC in sange, al estrogenului, de intinderea rapida a musculaturii uterine si relaxarea musculaturii tractului digestiv, de excesul de acid din stomac, dar si de accentuarea simtului mirosului. Manifestarile variaza de la femeie la femeie, unele pot avea senzatii de greata, iar altele pot fi foarte sensibile la orice miros sau chiar gand neplacut. Oricum, in majoritatea cazurilor greturile apar in primele sase saptamani de sarcina si dureaza aproximativ patru luni - asta in cazul in care nu porti o sarcina toxica si atunci te vor chinui pana la nastere.

2. Am o scurgere ciudata si ceva crampe. Ce mi se intampla?

Uterul tau creste si este normal sa ai crampe.
Poti sesiza chiar scurgeri de culoare alb-galbuie, maronie sau roscata, care pot persista pana in momentul nasterii. Ele sunt expresia unei congestii a organelor genitale si nu este nimic alarmant, dar ai grija si comunica medicului tau orice semn de ingrijorare.

3. Nu pot sa dorm, este normal? Ce sa fac?

Tulburarile de somn ce apar in sarcina sunt semne ca organismul tau te pregateste pentru primele luni agitate cu bebelusul acasa. Fa sport in timpul zilei - insa nu fara recomandarea medicului, odihneste-te, mananca usor si incetineste ritmul dupa cina. Un pahar cu lapte inainte de culcare te poate ajuta sa adormi mai usor si sa ai un somn mai bun.

4. Incontinenta urinara - de ce mi se intampla asa ceva?

Nu te panica daca atunci cand razi sau tusesti mai tare, scapi cate o picatura de urina. Se numeste incontinenta la stres si este rezultatul cresterii presiunii exercitate de catre uter asupra vezicii urinare. Verifica cu atentie daca este intr-adevar urina si nu lichid amniotic. Totusi in ambele cazuri, este bine sa consulti medicul.
Ca solutie, evita alimentele care iti pot irita vezica urinara (cafea, citrice, condimente etc.) si practica exercitiile Kegel pentru tonifierea perineului.

5. Am diverse dureri si nu prea pot sa respir. De ce?

Dureri si amorteli ale mainilor pot fi cauzate de presiunea mare exercitata asupra vaselor de sange - sindromul tunelului carpian, de exemplu, este o afectiune des intalnita in sarcina. De asemenea, pot aparea dureri de spate si de articulatii survenite in urma modificarii curburilor fiziologice cauzate de burtica si de secretia de relaxina – hormonul care ajuta la relaxarea cavitatii abdominale pentru a se crea suficient loc cresterii fatului, dar influenteaza si rezistenta ligamentelor si tendoanelor care inconjoara articulatiile.

Presiunea exercitata de uterul tot mai mare care creste si afecteaza nervul sciatic poate cauza dureri lombare, dar odihna si compresele calde aplicate local ajuta la ameliorare.

Hormonii stimuleaza centrul respirator pentru a-si creste frecventa si amplitudinea cat pentru doi, de aceea pot aparea si unele dificultati respiratorii. Aceasta este insa o manifestare normala in timpul sarcinii, mai ales ca uterul in expansiune comprima diafragma, inghesuind plamanii si se mai diminueaza atunci cand incepe coborarea bebelusului in pelvis, spre finalul sarcinii. Dificultatile severe, cu respiratie accelarata si cu invinetirea unghiilor si a buzelor nu sunt normale si trebuie de urgenta sa consulti medicul.

Dr. Ana Culcer
Medic primar pediatru-neonatolog
Seful sectiei de Nou-Nascuti a Spitalului Universitar Bucuresti

Postat in :

Despre sarcina

Data:

19-03-2013

Ce parere au cititorii

Nici un comentariu

Adauga un comentariu

Media - Spoturi TV
Help Net Info
  • Gaseste o farmacie Help Net
  • Cauta termen medical
  • Cauta prospect medicament
  • Farmacii cu punct de Prim Ajutor
Calculator sarcina

Introduceti in spatiile alaturate data de inceput a ultimei menstruatii si durata medie a ciclului menstrual.

Durata ciclului menstrual

Calculeaza